Part 2

Vestea divorțului a căzut peste mine ca un trăsnet. Nu îmi imaginam că, în ciuda gestului meu de iubire, Mihai ar putea să fie atât de distant. Zilele au trecut, dar în mintea mea doar ecoul cuvintelor lui răsuna: "Vreau divortul." Am vrut să-mi găsesc liniștea, dar mă simțeam ca un fragment dintr-un vis distrus.

M-am întors acasă, dar casa părea să trăiască o viață proprie, complet străină. Mă așezam pe canapea, aşteptându-l ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. M-aș fi așezat în același loc în care râdeam, plângeam și visam soarta noastră împreună, dar acum tăcerea îmi ținea companie.

Am început să-mi revizuiesc amintirile. Îmi amintesc cum ne-am întâlnit, modul în care îmi strângea mâna în momentele de panică și cum promisiunile făcute păreau să ne unească. Credeam că dragostea poate depăși orice obstacol. Dar acum, operatia aceasta, pe care o credeam calea către o viață mai bună, părea doar să ne despartă.

Timpul a trecut, iar Mihai a început să-și petreacă tot mai multe ore la spital, făcându-se la fel de distant. Cei care mă întrebau despre el se îngrijorau. „Are nevoie de timp”, încercam să explic, dar în realitate, inima mea plângea pentru ceea ce pierdusem.

Într-o seară, din cauza unei sorți nemiloase, m-am hotărât să-l caut. Poate că aș putea să-l întorc pe calea cea bună. Am mers la spital, iar când m-am apropiat de ușa camerei, am auzit râsete. Am înghețat. O altă femeie era acolo, râzând și jucându-se cu Mihai. Un sentiment de gelozie mi-a inundat sufletul. Am bătut la ușă, iar ei s-au oprit.

„Ce faci aici?”, a întrebat Mihai, cu o privire care nu mai păstra nicio urmă de iubire. Am încercat să-i spun cât de mult îmi pasă, dar cuvintele s-au împotmolit în gât.

„Te iubesc! Nu înțelegi? Îți voi oferi totul, pentru că tu ești totul pentru mine”, am spus, cu lacrimi în ochi.

Dar el a ridicat mâna, cerându-mi să mă opresc. „Nu mai este nimic de salvare, Maria. Eu nu mai sunt același. Îmi pare rău.” Aceste cuvinte au fost ca un cuțit care a tăiat orice urmă de speranță în interiorul meu.

După acea întâlnire, am simțit că mă scufund într-o mare de deznădejde. Am fost acoperită de o mantie de tristețe, iar zilele s-au transformat în nopți fără somn. Prietenii erau îngrijorați, dar eu îmi amâna toate conversațiile. Cum să explic o situație atât de dureroasă?

Dar am decis să lupt. Mi-am propus că, în ciuda îndoielilor lui Mihai, nu voi renunța ușor. Poate că dragostea este cel mai puternic medicament, și poate că, în timp, voi reuși să-i demonstrez că operatiunea nu fusese doar un act de sacrificiu, ci un pas către o nouă viață împreună.