Partea 2

Tatăl, Mihai, a pășit ușor, fără să facă zgomot, și a ascultat discuția timorată dintre cele două fetițe. Oana și Andreea erau o rază de soare în lumea gri și sumbră a gării înghețate. Cu fiecare pas, inima lui s-a strâns, temerea crescând continuu. Ce va face când va ajunge acolo? Cum va răspunde întrebarilor lor?

„Oare de ce stă acolo?” a întrebat Andreea, întinzându-și mâna spre mama ei, dornică de răspunsuri. Acea întrebare l-a făcut pe Mihai să-și amintescă de vremurile mai bune. De copilărie. De zilele în care nu exista grija zilei de mâine. De zilele în care își aducea aminte de bunica lui, care îi povestea despre căldura unei familii.

„Nonna spunea mereu că dragostea și compasiunea sunt cele mai importante lucruri”, a spus Mihai, apropiindu-se de ele.

Fetițele s-au întors cu privirea spre el, iar ochii lor erau plini de întrebări. „Tată, putem să-i dăm acea ciocolată? Oare îi place?”

„Dragile mele, poate că și-ar dori mai mult să știe că cineva o vede, că cineva îi pasă”, a răspuns el cu o voce caldă, dar emoționată.

Andreea s-a uitat spre femeie, iar Oana, mai curajoasă, a decis. S-a dus la ea, ținând cu ambele mâini ciocolata caldă. „Bună, doamnă. Vă aducem ceva.” Femeia a ridicat privirea, iar ochii ei, obosiți și plini de tristețe, s-au luminat pentru o clipă.

„Mulțumesc, drăguță”, a răspuns femeia cu vocea tremurândă. Mihai a fost impresionat de curajul fiicei sale. Dar apoi, privirea femeii s-a îndreptat spre Mihai.

„Tu ești tatăl lor?” a întrebat ea, cu un ton slab, dar cu o determinare neașteptată.

Când Mihai a încercat să răspundă, simțea cum cuvintele i se învârteau în minte. Cei doi copii așteptau răspunsul lui; dar era o întrebare grea. La ce să răspundă? Ce înseamnă să fii tată?

Un zâmbet timid îi apăru pe buze, dar privirea lui căutătoare, plină de nesiguranță, a spus totul.