Part 2

Timpul părea să stea în loc, iar Andrei s-a așezat pe marginea sofei, privind cu ochii tulburi la tatăl său. Era momentul să afle adevărul. „Tată, te rog, vorbește-mi. Ce se întâmplă cu tine?” a întrebat el, cu o voce tremurândă, dar stăpânită.

Ilie a respirat adânc, iar ușor, s-a lăsat prins de amintiri. „Andrei, nu știu cum să îți explic… Eu am fost străin față de tine, iar acum, încep să înțeleg cât de mult te-am rănit,” a spus el, lăsând să-i scape o lacrimă. „Nu este doar fumatul… E vorba de tot ceea ce nu am spus, de toate secretele pe care le-am strâns în suflet.”

Andrei a simțit o strângere în piept. Ce fel de secrete avea tatăl său? Într-o clipă, Ilie s-a ridicat brusc, parcă îmbătrânind cu zece ani într-o secundă. „Am fost un bărbat pe care l-ați admirat, dar am dus o viață grea, plină de decizii greșite,” a continuat el. „Asta m-a îndepărtat de tine.”

„Ce anume ai făcut?” a întrebat Andrei, deja simțind cum frica începe să-i prindă rădăcini în inimă. Timpul părea să-l apese, iar bătăile inimii lui răsunau în urechi.

Ilie a oftat și parcă a început să se destrame în fața ochilor săi. „Am avut o afacere… una care, din păcate, a devenit ilegală. Am fost implicat în lucruri fără să mă gândesc la tine. Credeam că pot să-mi protejez familia, dar am greșit. Într-o noapte, am fost prins. Mi-am promis că mă voi schimba, dar nu am reușit.”

Andrei a rămas cutremurat. Gândurile lui se învârteau haotic, asimilând tot ceea ce auzea. Nimic nu mai era ce părea. „Dar țigările…?” întrebă el, confuz.

„Întotdeauna am fumat când eram stresat. Acum, este reflexul mamei tale care a plecat. Mă simt gol fără ea.” Cuvintele lui Ilie cădeau ca ploaia, gâtuind pe Andrei care asculta în tăcere.

„Ești tu gata să te schimbi? Să luptăm împreună?” a întrebat Andrei, simțind cum inima i se strânge. L-a privit pe tatăl său, dar bătrânul părea considerabil mai fragil și mai vulnerabil decât își imagina.

„Uneori, renunțarea este mai grea decât lupta,” a spus Ilie, cu o voce slabă, dar într-un fel, hotărâtă. Însă, dincolo de ochii lui, Andrei a simțit pericolul iminent. Nimic nu s-a schimbat în jurul lor și, dacă nu se grăbește să-l ajute, tatăl său s-ar putea pierde complet în această apăsare de secrete.

Dar înainte ca el să mai poată vorbi, dintr-o dată, Ilie a adus în discuție o națională care a cutremurat totul. „Andrei, știi că am avut o datorie?” a rostit el, iar glasul său căpăta o notă de disperare.

„Ce fel de datorie?” a reacționat Andrei, cu inima bătându-i mai repede.

„Datorii de joc… am fost prins în această capcană și am vândut lucruri pentru a le plăti. Această viață mă consumă. Dar nu doar eu sunt responsabil. Știu că nu sunt singurul care a greșit.”

La auzul acestor cuvinte, Andrei s-a simțit ca și cum ar fi căzut în prăpastie. Inima îi bătea cu putere și simțea că tot ce a construit se clădește pe temelii de nisip. „Dacă e așa, împreună putem găsi o ieșire!” a strigat el, dar sufletul îi era copleșit de durerea unui adevăr dureros.

„Sunt gata,” a reiterat tatăl, dar Andrei a avut o viziune măcinătoare: și dacă n-ar fi fost…?