Part 2

Emoțiile conflictelor interioare mă copleșeau. Am decis să revin în restaurant, dar în curând am realizat că mulțimea m-a făcut să mă simt și mai vulnerabilă. Am dat peste un grup de prieteni care glumeau, dar eu nu mai puteam râde. David părea să se distreze de minune, strigând și râzând cu tânăra din apropierea lui. Am simțit că mă sufoc, dar în același timp, un gând înfricoșător îmi striga în minte:

„Nu-l vei lăsa să te înșele fără să lupți pentru ce e al tău.”

Întorcându-mă la masă, am încercat să ascund furia și tristețea. Cu toate acestea, inima mea era plină de gânduri întunecate, iar tăcerea se așternuse între noi ca o mantie grea. David a început să primească mesaje, iar eu nu am putut să nu mă întreb ce conțineau. Aș fi vrut să aud tot, să înțeleg fiecare nuanță și să descifrez fiecare gest.

„Nora, te rog să mă ierți dacă întârzii. Promit că voi explica totul.”, mi-a șoptit el dintr-o dată, dar eu nu l-am ascultat. Dintr-o dată m-am ridicat, provocându-l să mă urmărească. Am ieșit în fugă pe ușa restaurantului, iar în spatele meu, l-am auzit strigând:

„Nora, unde pleci?”

Nu știu de ce fugeam, dar simțeam că trebuie să mă distanțez de el. Am ajuns pe o stradă întunecată, unde lumina unui felinar tremura ca un semn de alarmă. Aici, singurătatea mă învăluia, iar căldura din inimă mi-a fost înlocuită cu un gheață cruntă. Statul în fața crăciunului, am simțit o dorință profundă să descopăr adevărul despre el, dar în același timp, o frică greu de stăpânit.

Deodată, am observat o silueta cunoscută apropiindu-se. Era clasa mea de prietenă, Andreea, pe care o cunoșteam încă din adolescență. „Nora, unde ești? M-am îngrijorat!” a spus ea. Şi am început să plâng.

„David mă înșeală! Îi simt trădarea și nu știu ce să fac!” Am izbucnit în plâns, în timp ce ea mă îmbrățișa cu căldură. Andreea m-a ascultat cu răbdare, dar cunoștințele ei despre relații nu-mi ofereau nicio liniște.

„Poate ar trebui să-l confrunți. Poate că s-a întâmplat ceva și el îți va explica…” a spus ea cu un ton blând, dar eu n-aveam nevoie de explicații. Aveam nevoie de adevăr.

„Am fost dintotdeauna onestă cu David. Dar acum, acest lucru nu mai contează”, am răspuns, încercând să îmi stăpânesc furia.

În urma conversației noastre, m-am simțit încurajată să acționez. M-am întors la restaurant, dar inima îmi bătea cu putere. Atmosfera era la fel de lăudată, dar eu eram centrată pe a descoperi adevărul. Pe când m-am apropiat de masă, am văzut că David zâmbea la tânăra din fața lui. Un zâmbet sincer, limpede. Această imagine mi-a tăiat respirația.

Am prins momentul, am decis să intru în acțiune, dar înainte să pot să-l interoghez, a apărut un alt mesaj pe telefonul meu. De data aceasta era de la el: „Nora, trebuie să vorbim. Am ceva important de spus.”

Era un mesaj care m-a făcut să-mi pierd din nou răbdarea. Cum putea să-mi ceară asta? Nu mai aveam viața mea, nu mai eram eu cea care își aștepta soțul să-și vină în sine.

„Te rog, trebuie să plecăm,” aș fi vrut să-i spun, dar nu am avut voce. Am blocat furia, neputând înțelege cum și-a putut permite să petreacă acele clipe, în timp ce mintea mea era asaltată de gânduri negre.

Și poate că acel sâmbure de îndoială a crescut, transformându-se într-un uragan în interiorul meu. Întrebările mă asaltau și fiecare răspuns părea să mă îndepărteze și mai mult de el.