Partea a 2-a

După acea seară, Victor și băiatul, care se numea Lucian, au început să se întâlnească din ce în ce mai des. Se întâlneau la o cafenea modestă din oraș, unde bătea vântul rece în fiecare dimineață de toamnă. Cumpărau un ceai și discutau despre strategii, despre cum ar putea aborda provocarea lui Paul.

Victor își amintea cum, în copilărie, își petrecea orele citind despre marele inventatori și creierele strălucite ale lumii. Acum, stând alături de Lucian, simțea că se află într-o poveste similară. Băiatul avea idei fantastice, gândea în moduri imposibile și își propunea să descopere secretele lumii.

"Victor," îi spunea Lucian, "nu cred că soluția este să îți forțezi mintea, ci să te relaxezi și să lași lucrurile să vină spre tine. Trebuie să ne uităm dincolo de aparențe."

În acel moment, când Victor l-a privit în ochi pe Lucian, a realizat că între ei se forma o legătură profundă, mai mult ca prietenie, ca o camaraderie specială. Oamenii din jur erau prăbușiți de superficialitate, răi între ei, dar ei își dădeau seama că important e ceea ce simțeau în interior.

A doua zi, în sala de conferințe, atmosfera era electrică. Toți participanții așteptau cu nerăbdare. Când Paul a intrat și a anunțat că provocarea va avea loc peste doar câteva zile, lipindu-se de peretele de sticlă reflexiva a seifului, inima lui Victor a început să bată mai tare.

Lucian a șoptit: "Sunt sigur că putem reuși, dar trebuie să avem răbdare."

Dar Victor era neliniștit. Micile lui accidente din trecut îi dădeau fiori. În copilărie a mai avut un vis care îi aducea neplăceri, iar acum, cu inima plină de speranță și frică, începuse să se întrebe dacă erau doar năluciri.

Când ziua decisivă a venit, era firesc să simtă o neliniște crescândă. Paul a dus toți competitorii într-o sală limitată. Să încerce să deschidă seiful… sau să nu încerce?

Când a venit rândul lui Victor și cu Lucian alături, inimile lor bătuseră cu putere. Dar, în momentele acelea, un sunet strident a spart tăcerea, un telefon mobil a început să vibreze. Paul s-a întors cu un chip încruntat. "Ne cerem scuze pentru acest incident. Desigur, putem să punem acele telefoane în mod silențios."

Dar Victor a simțit că ceva este în neregulă, ca și cum acea vibrație anunța o schimbare. Ceva rupea pana la urmă liniștea care se așternuse.

"Băiatule," i-a spus Lucian cu o voce calmă, "fără panică. Fiecare obstacol este o oportunitate."

Victor a respirat adânc. Dorea să se elibereze de temerile sale și să acționeze. Se gândea la cariera lui, la familia care îl aștepta, la cei care depindeau de el. Așadar, a decis să își asume riscul.

"Bine, Lucian. Hai să încercăm," i-a spus el, un zâmbet nervos pe buze. Dar cu siguranță, un zâmbet care ascundea mult mai multe emoții.