Part 2

După ce a părăsit cantina, Alexandru s-a simțit pierdut. Gândurile i se învârteau haotic, fiecare dintre ele semănând cu o seceră care îi tăia sufletul. De ce nu știa despre toate acestea? Cum putea fi tată și, în același timp, atât de absent?

Îî petrecuse atâtea ore muncind, încercând să ofere pentru Bianca tot ceea ce își dorea. Însă, în acea clipă, a realizat că nu îi dăduse niciodată ceva atât de prețios precum timpul său. Au fost atâtea zile pierdute, atât de multe momente importante ratate.

„Tată”, l-a chemat Bianca de la fereastra mașinii, îngrijorată. Îi arunca o privire timidă, iar inima i s-a strâns din nou. Dorea să îi spună cât de mult o iubește, dar nu știa cum. Karpia fricii și a regretului îl ținea captiv. „Te rog, nu pleca!”.

„Nu, nu voi pleca!”, a răspuns el, cu o hotărâre nouă în glas. S-a întors la ea, cufundându-se în ochii ei care acum păreau să strălucească. „Vreau să știm amândoi cum să depășim asta. Voi face totul pentru a fi aici pentru tine.”

În seara aceea, au stat amândoi pe verandă. Era ora de aur, soarele apunea și lumina caldă îi învăluia. Bianca i-a povestit de hărțuirea pe care o resimțea la școală. Fiecare cuvânt rostit de ea era un parfum înghețat al timidității, dar în același timp un vârtej de emoții.

„Nu mă înțeleg. Mă judecă din cauza hainelor, a aspectului meu. Mă simt diferită,” a spus ea, plângând.

Alexandru a simțit cum mila și durerea se împletesc în inima sa. Abia acum realizează că problemele adolescentei sale nu proveneau din lucruri materiale, ci din o întreagă lume interioară pe care nu o înțelegea. Și acum, în fața lui, era o fetiță înfrântă, pe care dorea să o protejeze.

„Îți promit că te voi ajuta să treci peste asta. Voi vorbi cu profesorii și voi face tot ce e nevoie”, a răspuns el. Dar în adâncul sufletului, ceva îi șoptea că era mult mai complicat de atât.

În următoarele zile, Alexandru a încercat să o sprijine, dar durerea Biancăi rămânea prezentă. Băieții din școală continuau să o hărțuiască, iar el se simțea neputincios. Cu fiecare zi care trecea, vedea cum Bianca devenea tot mai tăcută, retrăgându-se în lumea ei.

„Tată, nu mă mai ajuta. Nu ai cum să înțelegi”, îi spuse într-o dimineață, cu ochii încă umedi. „Trebuie să-mi găsesc propriul drum.”

Alexandru s-a simțit uimit. Cum să-și ajute fiica să treacă peste suferință? Dorința de a o proteja îi consumase toate gândurile. Era un bărbat de succes, dar aici, în fața ei, se simțea un eșec.

Întâlnirile cu prietenii lui din afaceri nu aduceau bucurie. Cu fiecare privire îndreptată spre Bianca, Alexandru își dădea seama cât de mult a pierdut. În seara aceea, a decis că trebuie să acționeze. Miliardarul a intrat în jocul emoțional, dorind să împărtășească și să demonstreze vocal iubirea și sprijinul său.

„Bianca, vreau să facem un plan”, i-a propus el seara, când lumina de la câteva lumanări transforma atmosfera în una intimă. „Putem merge împreună la școală și să discutăm cu profesorii despre bullying și cum putem ajuta alți copii care trec prin aceleași probleme. Voi fi acolo, alături de tine”.

A privit-o în ochi. Vedea speranța și neîncrederea se amestecau, dar în același timp își dorea atât de mult să-l creadă. Să aibă încredere în el. Însă va reuși oare?