Partea 2

Noaptea a căzut, iar Victor s-a întors în biroul său, încercând să-și alunge gândurile. Laptopul și documentele de afaceri l-au cufundat în muncă, dar o voce interioară nu-i dădea pace. Oare nu era asta o problema de resurse umane? Oare Ana era o amenințare în viața fiului lui? Nici nu realizase când sămânța de gelozie s-a prins adânc în inima lui.

Într-o seară, pe când se pregătea să plece la o întâlnire, a auzit din nou râsetele lui Alex și ale Anei. A decis să cedeze curiozității și să se apropie de ușa cămării. Împingând-o ușor, a observat un joc. Ana îi îmbrățișa pe Alex, iar el râdea de parcă tot universul era acolo cu ei. Victor a simțit un val de furie, dar și o tristețe profundă. Ce anume îi aducea atât de aproape?

"Dacă aceasta continuă, voi trebui să fac ceva," și-a spus el, hotărându-se să o abordeze pe Ana. O responsabilitate părintească de protecție îl apăsa acum, ale cărui intenții le-ar putea bifa doar cu blândețe.

În următoarele zile, Victor a purtat o discuție cu Ana, încercând să înțeleagă ce se întâmpla. "Alex are nevoie de un părinte, nu de o prietenă," a încercat el să explice, dar Ana avea o viziune diferită.

"Nu esți el doar iubirea ta? Trebuie să se simtă liber să iubească și să se bucure," i-a spus ea. Cuvintele ei îl făceau să se întrebe de ce el, ca tată, era atât de închis. Oare Alex nu merita să aibă pe cineva care să-l iubească și să-l alinte?

Victor a luptat cu aceste sentimente, dar ideea că Ana ar putea ocupa un loc atât de special în viața fiului său era insuportabilă. În fiecare zi, când ajungea acasă, se simțea tot mai îndepărtat de Alex. Băiatul se folosea de un colț din inima lui, iar Ana devenise o parte importantă din viața acestuia.

Totuși, pe măsură ce se apropia o sărbătoare a copiilor, Victor a decis să-i facă o surpriză lui Alex. A angajat cei mai buni animatori, dar în acea zi, când Alex a văzut-o pe Ana, a alergat în brațele ei, părăsind toți ceilalți. Acea imagine a fost un ghimpe în inimă.

Victoreanul a hotărât să o confrunte pe Ana.

"Mă simt de parcă îmi furi fiul," a rostit fără menajamente. Ana a rămas fără cuvinte, privindu-l cu o tristețe adâncă.

"Nu-ți iau fiul. Îl ajut să crească fericit," a replicat ea, iar în ochii ei erau lacrimi. "Eu doar încerc să compensez ceea ce tu nu poți oferi."

Aceste cuvinte l-au lovit ca un fulger. Uneori, adevărul este un duș rece. Simțind că întreaga lui viață s-a prăbușit, s-a întrebat: câte inimi puteau fi rănite în acest joc al egoismului lui?