Partea 2

Ion își lua inima în dinți, curajul crescând cu fiecare puls al sângelui din vene, în vreme ce Elena stătea acolo, cu ochii umflati de lacrimi și burtica de gravidă proeminentă. Fiecare respirare a lui Ion era un amestec de teamă și speranță.

„Vreau să știu totul. Vreau să înțeleg de ce ai plecat și ce înseamnă toată aceasta pentru noi”, spuse Ion cu o voce tremurândă, dar fermă.

Elena își șterse lacrimile și înghiți în sec. „Ion, am plecat pentru că nu am mai putut suporta insatisfacția din relația noastră. Am crezut că voi găsi fericirea în altundeva, dar am realizat că, de fapt, asta m-a distrus. Iar când am aflat că sunt însărcinată, nu știam la cine să apelez…”.

Ion căută să înțeleagă, dar inima lui era ca un câmp de război. „Asta înseamnă că ai o altă viață… puternica mea dragă?”

Elena îi răspunse cu priviri dureroase, iar Ion simțea cum valurile emoțiilor îl copleșesc.

„Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, Ion. Nu a fost ușor pentru mine. Dar acest copil este o bucată din tine și nu am venit să te rănesc. Vreau să îți spun că… te vreau în viața lui.”

Ion se simțea într-o stare de confuzie. Asta era ceva ce nu se aștepta să audă. Tot ce știa era că se împleticea între datoria față de Elena și dragostea lui pentru Maria.

Despre Maria, cu siguranță, nu o putea ignora. Cu fiecare clipă care trecea fără ea în preajma sa, Ion simțea o parte din sufletul său care se frânge din ce în ce mai mult.

„Dar Maria… ea îmi iubește!”, a spus el, gândindu-se la zâmbetul ei și la visele pe care le împărtășiseră.

„Știu, Ion, dar tu trebuie să decizi. Poate acest copil ar putea fi o punte între noi, o șansă de a începe o nouă poveste. Dar nu voi forța decizia ta. Voi respecta alegerea ta, oricare ar fi aceasta.”

Ion se întoarse cu privirea spre râu, iar sunetul apei îi amintea de fluxul timpului, de cum totul se schimba. Frica îl cuprindea, dar întreabă-l să urmeze chemarea inimii.

„Când a plecat cu noua lui logodnică pe cal, credea că și-a îngropat trecutul pentru totdeauna… până în clipa în care și-a văzut fosta soție însărcinată, descultă în suflet și că… acest copil ar putea aduce înapoi vechi amintiri pe care ar fi dorit să le uite.”

„Ion, măcar ascultă-mă. Acest copil nu este vina ta. Trebuie să ne asumăm responsabilitățile; să luăm o decizie nu doar pentru noi, ci și pentru el.” A spus Elena, iar privirea ei văzduhiera toată durerea pe care o purtase.

Ion dădu din cap. Se simțea pierdut. Inima lui era cuprinsă între două focuri. Și de parcă toate gândurile și emoțiile s-ar țese încet, în fața lui, ca o pânză delicată, se descoperi și vulnerabilitatea sa.

Aproape mecanic, își scoase telefonul din buzunar și sună pe Maria. Cât poate dura o „apnă”, o „viață”?

„Maria, ești bine?”, întrebă el fără să mai piardă timpul.

„Ion… nu vreau să mai vorbim acum. Te rog să-mi dai timp.” răspunse ea cu o voce caldă, dar rece în același timp.

„Îmi pare rău, Maria. Poate ar fi trebuit să te ascult mai bine… dar am nevoie de tine.” Se simțea ca un neautorizat pe o mare în furtună.

„Îți voi da timp, dar nu mă obliga să te aștept.”

În acele momente, Ion simți cum se scufundă într-o mare de incertitudine. Ce va face? Îl va accepta pe copil? Se va întoarce la Maria? Va rămâne cu Elena?

Elena a privit cu atenție, simțind că fiecare cuvânt al lui era o piatră pe care o purta în spate. „Ion, dacă vrei să fi tată, voi fi alături de tine. Dar nu mă ignora…”

Ion se întoarse către ea, decis să înfrunte acea realitate instabilă în care se aflau.

„Am nevoie de timp, Elena. Am nevoie să-mi dau seama. Vreau să fiu cel mai bun pentru acest copil, dar și pentru Maria.”

Fiecare cuvânt rostit împărțea părți din el, dar știa că trebuie să facă apel la instinctele dure ale unei realități crude.

Zilele treceau, iar gândurile îl hazarda pe Ion, dându-i impresia că se află pe o barcă într-un ocean de incertitudini și regrete.

Dintr-o dată, toate păreau că se răstoarnă, iar fiecare decizie părea un potențial său. „Când a plecat cu noua lui logodnică pe cal, credea că și-a îngropat trecutul pentru totdeauna…” cuvintele lui Ion nu le putea ignora.

Dar ar putea recunoaște ceea ce are cu adevărat în inimă?

Va urma…