Parte 2

Timpul părea că stă în loc. Oamenii din jur continuau să vorbească, dar cuvintele lor se pierdeau în ecoul gândurilor mele. Și în toată această ezitare, curajul mi-a dispărut.

Paul s-a ridicat din nou, privindu-mă cu melancolie. „Andreea, poate ar trebui să ne explicăm…”

„Nu, Paul.” Am tăiat eu, simțindu-mă neliniștită. „Nu acum. Avem oameni care ne așteaptă.” Cu fiecare moment care trecea, panică se transforma în confuzie. „E ziua noastră. Trebuie să ne bucurăm de ea.”

Am încercat să zâmbesc, dar inima îmi era grea. În adâncul sufletului, băiatul de cinci ani avea un adevăr profund pe care eu încă nu îl percepusem. Oare David credea cu adevărat că eu eram soția lui? Și apoi, de ce mi-a spus asta chiar acum?

Ceremonia a continuat, dar cu fiecare pas făcut, emoțiile mele căutau o ieșire. Ne-am spus jurămintele, dar cuvintele le-am rostit aproape mecanic. Cum puteam să jur că voi fi soția lui Paul, când se părea că David avea dreptate?

Imediat după ceremonia religioasă, am plecat spre sala de festivități, transmițându-mi zâmbete false. Atmosfera era plină de râsete și voie bună, dar eu mă simțeam ca o străină. Mese decorate impecabil, cu aranjamente florale și lumânări parfumate, dar nici una dintre acestea nu putea smulge umbra ce se aşternease asupra zilei.

„Andreea, vino să facem o poză!”, mă striga o prietenă din grup, dar nu reușeam să mă alătur lor. Îmi simțeam inima grea, iar cuvintele lui David continuau să răsune în mintea mea. „Tată, ai deja o soție.”

După o vreme, am reușit cu greu să înfrunt privirile pline de curiozitate ale invitaților. Întrebările, la care nu aveam răspunsuri, se săpau adânc în minte. Eram totuși logodnicul lui Paul, iar eu mi-am dat seama că nu eram doar în fața altarului, ci și în fața deciziilor vitale.

„David, te rog, spune-mi ce ai vrut să spui,” am insistat, încercând să-l găsesc printre zâmbetele celor prezenți. Băiatul se juca cu o fetiță, fără să îi pese de tumultul zilei.

Ajunsă în fața lui, am îngenunchiat pentru a-i găsi privirea. „Te rog, spune-mi. Ce înseamnă ceea ce ai spus?”

David și-a întors capul, cu o sclipire de nevinovăție în ochi. „Tatăa spune mereu că mami e cu el, chiar și când nu e. Și eu știu că tu ești soția lui, dar eu o iubesc și pe mami.”

Am simțit o strângere de inimă. Căpitanul acestui univers confuz pour verifica tot ce credeam. Erau cuvintele unui copil, simple, dar pline de adevăr.

Ce înseamnă, cu adevărat, a fi soție?

Privind în țesătura acestui moment, am realizat că mă aflam în fața a două alegeri. Îl iubeam pe Paul, dar îmi părea rău pentru David. Mă durea, dar în același timp, simțeam că inima mea este un mare păcat. Oare el știa ce înseamnă să dezvăluiți o iubire din trecut?

Paul a apărut din spate, un zâmbet rece pe buze. „Andreea, te am nevoie. Haide să dansăm.”

M-am ridicat încet, dar o senzație stranie mă făcea să simt că nu avansam nicăieri. Am intrat în hora invitaților și, chiar și în mijlocul distracției, sufletul meu se simțea răzvrătit.

Luminile sclipitoare, muzica vibrantă, toate păreau că mă trag într-o capcană. De ce David a simțit nevoia să intervină în ziua nunții noastre? Tot ce puteam face era să ascult, având un sentiment imens de confuzie.

„Te iubesc, Andreea,” îmi șopti Paul, în timp ce ne învârteam pe ringul de dans. Dar, din păcate, cuvintele nici măcar nu mai ajungeau la mine.

„David și mama lui… este complicat,” am murmurat, privindu-l profund în ochi.

Paul a ridicat sprâncenele, surprins. „Complicat? De ce? Eu sunt aici pentru tine. David poate înțelege.”

„Dar eu nu-mi înțeleg deloc sentimentele,” am răspuns, simțindu-mă savant pe marginea unui abis. Aș fi putut să îi spun despre trecutul meu, despre dorința de a fi o soție perfectă, dar simțeam că nu găsesc cuvintele potrivite.

În acel moment, am realizat că nu era vorba doar despre ziua noastră. Era vorba despre a rămâne într-o relație care poate că a fost menită să dureze sau poate că s-a născut din confuzie.

„Andreea, uită-te la mine!” spuse Paul, observând zbuciumul din ochii mei. „De ce nu te lași purtată de fericire?”

„Pentru că poveștile nu sunt doar despre fericire,” am murmurat, pierdută în gânduri.

Știam că aventura vieții noastre abia începea, dar simțeam cum am pornit pe un drum plin de întrebări. Oare David a avut vreodată un loc pentru mine în inima lui? Puteam eu să transform acest moment, dezechilibrându-mă între dragoste, dorință și datoria de a fi un părinte?