Revelația

— Secția centrală, Mănescu la aparat.

Vocea de la celălalt capăt îl făcu să încremenească. Fața i se albi pe loc.

— Cum?… Ce spuneți?… Judecătoarea cine?…

Toți ochii se întoarseră spre Elena. Ea nu se mișcă, doar privi calm scena. Mănescu închise telefonul încet, de parcă i-ar fi fost teamă să nu-l spargă.

— Dez… dezlegați-o imediat, porunci el cu voce scăzută.

Polițistul de lângă el rămase cu cheia în aer.

— Cum adică? E suspectă, n-aveam ordin…

— Fă ce-ți spun, Andrei! E judecătoarea Elena Radu… de la Înalta Curte.

Impactul cuvintelor

O tăcere grea căzu peste încăpere. Râsetele, glumele, privirile batjocoritoare se topiră ca gheața sub soare. Polițiștii se uitau unii la alții, neștiind cum să reacționeze.

Elena își frecă ușor încheieturile după ce îi scoaseră cătușele. — Mulțumesc, spuse simplu, ridicându-se în picioare. Aș vrea să știu care e motivul exact pentru care am fost reținută.

Nimeni nu răspunse. În colțul biroului, un tânăr agent încerca să-și ascundă privirea rușinată. Elena îl privi câteva clipe și adăugă, pe un ton blând: — Nu vă temeți. Nu sunt aici să vă distrug carierele, ci să vă învăț ce înseamnă respectul pentru omul simplu.

Cuvintele ei au tăiat aerul ca o lamă. Până și Mănescu, care se dădea mereu mare, coborî privirea.