Part 2

Pe drum spre secția de poliție, Mihai își făcea un plan. Aveau o fetiță în custodie, dar mama ei era încă dispărută. A sunat la biroul de asistență socială, explicând situația cu o claritate care părea să impresioneze. „Mă simt ca un părinte mai degrabă decât un ofițer. Micuța a spus că mama a plecat și nu s-a mai întors. Aș vrea să aflu despre acea femeie.”

În secția de poliție, atmosfera era tensionată. Toți colegii lui Mihai se uitau cu curiozitate, dar și cu milă. Când l-au văzut pe Mihai venind cu fetița, s-au oprit brusc din discuții. Unul dintre ei, ofițerul Andrei, a întrebat: „Ce s-a întâmplat? Cine este fetița asta?”

"Am găsit-o singură lângă tomberoane. Mama ei e dispărută," a răspuns Mihai cu gravitate. Apoi, s-a întors spre fetiță, dându-i un zâmbet cald. "Aici, te vom îngriji până când o vom găsi pe mama ta."

Fetița, cu ochii plini de tristețe, a început să-și muște buza, dar ochii lui Mihai au reușit să-i ofere puțină liniște. Asta era o lume nouă pentru ea, o lume diferită față de celelalte locuri unde își căutase adăpost. Mihai a decis să îi ofere câteva jucării și un pachet de biscuiți. „Vrei un biscuit? Și poate și o poveste? Eu pot să-ți spun orice poveste.”

După câteva clipe, micuța a început să zâmbească timid. Mihai a simțit cum inima i se umple de bucurie. Era un pas mic, dar un pas care conta. Fetița numită Anca părea să răspundă la căldura din apropierea lui.

Când Mihai a început să povestească, a observat cum Anca asculta cu atenție. Era ca și cum fiecare cuvânt rostit de el era o mângâiere pentru rănile ei invizibile. „Și apoi, prințul a salvat prințesa, iar împărăția a fost din nou fericită.” A încheiat cu un ton optimist, iar Anca a zâmbit larg.

Dar în spatele feței zâmbitoare a fetiței, Mihai știa că se ascunde o poveste înfricoșătoare. Toate întrebările pe care și le punea se adunau ca niste nori de furtună. Ce s-a întâmplat mai exact? Ce avea de gând să facă când o va găsi pe mama ei? Și, mai ales, era vreun alt pericol pentru această fetiță nevinovată?

Anca s-a retras în tăcere. Erau momente când zâmbea, dar uneori, adânc în sufletul ei, se putea zari o tristețe profundă. Mihai a simțit acest război interior și a decis să o ajute. „Știu că e greu, dar nu ești singură. Suntem aici să te ajutăm. Totul va fi bine.”

Fetița a privit către el, iar privirea ei dispărea în cei trei pași sufletești. „Dacă mama nu se întoarce niciodată, ce se va întâmpla cu mine?” a întrebat ea brusc, cu vocea tremurândă. Acea întrebare a transformat atmosfera din secția de poliție. Mihai a simțit cum lumea lui colapsa, dar a trebuit să rămână puternic.

„Nu voi lăsa să se întâmple nimic rău! Promit!” a spus el, dar în sinea lui, se întreba ce responsabilitate imensă își asumase.

Timpul părea să curgă ca un râu întunecat. Mihai a început să investigheze trecutul mamei Ancăi. Telefon, interacțiuni, vecini, totul devenea o frenezie. Cu fiecare minut, inima lui îi șoptea că era pe cale de a descoperi mai multe, dar în același timp, fiecare minut pe care îl petrecea fără a găsi informații îngrijora.

Într-un final, un apel a intrat pe linia directă. „Ofițer Mihai, am primit informații despre mama fetiței. A fost văzută la un adăpost din apropiere!” Anca a privit cu speranță cum Mihai își punea uniforma pe el și se pregătea să plece. „Ai încredere, te voi aduce înapoi la mama ta!” a spus el, iar privirea ei i-a promis că se va întoarce.

Dar pe drumul spre adăpost, Mihai avea o neliniște stranie în suflet. Ce s-ar putea întâmpla dacă mama ei nu dorea să se întoarcă?