PARTEA 2

Zilele treceau, iar tensiunea din casa lui Andrei devenea insuportabilă. În fiecare dimineață, Ana se trezea într-un haos de gânduri și amintiri, incapabilă să își găsească drumul.

Dorința de a înțelege secretul mamei a fost ca un magnet, atrăgându-se tot mai mult. Seara, când Andrei se întorcea de la muncă, ea încerca să își adune gândurile. Dar el, obosit și mai rece ca de obicei, nu îi oferea să schema.

— N-am timp de povești, Ana. Trebuie să facem curat… și să ne gândim la viitor, îi zicea el, parcă uitând de fragilitatea ei.

O greutate apăsa iarăși asupra Anei. Se simțea ca o pasăre închisă într-o cușcă, iar singura ei salvare părea a fi povestea mamei.

În dimineața următoare, când razele soarelui pătrundeau cu timiditate în cameră, Ana s-a decis să reenregistreze ce spusese bătrâna.

— Mama, am nevoie să îmi povestești despre sora ta. Te rog să îmi spui tot.

Bătrâna a privit-o cu o expresie în care se amestecau tristețea și mândria. Într-un final, a început:

— Erau vremuri mai simple atunci, Ana. Eram flori într-o grădină plină de iubire. Dar soarta ne-a despărțit.

Pe măsură ce poveștile curgeau, Ana aflara cum sora bătrânei lăsase în urmă o urmă de mister, o comoară de secrete. O comoară pe care nimeni nu îndrăznise să o cerceteze.

— Soția lui Andrei a fost un cadou de neuitat… dar legătura dintre noi s-a rupt, zise bătrâna, iar privirea ei se îndreptă către fereastră, către lume.

Ana nu înțelegea pe deplin, dar un fior de teamă și anticipare o apăsa pe piept. Întrebările au început să se adune, iar ezitarea de a le rosti era precum un diamant pe cale de a străluci.

— Când i-a sosit sora mea, am avut o ultimă discuție privată. Vroiam să ne împăcăm… dar ea voia să plece, să își construiască o viață departe.

Dădu din cap, iar imaginea unei femei frumoase cu părul măiestrit îi dădea Anei un sentiment de familiaritate.

— Și ce s-a întâmplat? Întrebă Ana, cu inima bătându-i cu putere.

— Sora mea s-a îmbolnăvit și a evadat din viața noastră… și am rămas fără nimic. Tot ce am lăsat în urmă a fost o poveste, o tăcere.

Ana simțea cum cuvintele se învârteau în stomacul ei. Un secret care apasă pe umerii lor, moștenit din generație în generație.

În acea dimineață, o tăcere profundă se instala, dar Ana știa că nu putea să plece. Andrei era din ce în ce mai autoritar, iar tăcerea bătrânei devenea o foaie de parcurs pentru viitorul lor.

Dar chiar când soția lui Andrei se pregătea să înfrunte adevărul, un telefon a sunat. S-a oprit din gândurile ei și a privit spre mama lui Andrei, dar din privirea bătrânei s-a citit o teamă.

— Ana, trebuie să te ferești. Asta e mai complex decât pare, murmura ea, dar a fost întreruptă.

Andrei intră grăbit, iar expresia lui era stoică.

— Ana, trebuie să pleci acum! Acasă nu mai este loc pentru ambele.

Un fior de panică o cuprinse, dar și curiozitatea despre trecutul ei o urmărea.

Bătrâna a închis ochii, ca și cum știa că gura ei se ținea de ușă și că tăcerea ascundea răspunsuri vitale.

Atrasă de instinct, Ana se întoarse spre Andrei:

— De ce să plec? Nu am nicio vină că viața noastră a ajuns în acest punct.

Dar când îi auzi tonul dur, simțea că poarta către mister s-a închis înainte de a avea ocazia de a discuta.

— Voi merge, continuă ea, dar vreau să știu. Ce se ascunde în umbra povestii noastre?

Se îndreptă ușor către ușă, dar la un pas înainte, adiacentă privirii ei, mama lui Andrei se clătină pe targă, neputând să stea în picioare.

Andrei a început să strige, dar Ana a sărit în același timp spre bătrână, simțindu-se cumva capabila să își împuternicească soarta.

Dar afară, în zorile acelei dimineți, ceva mare și răsunător se pregătea să se dezvăluie.