Part 2

După o eternitate, Cristian a reușit în sfârșit să pătrundă în sala de urgență. Andrei era acoperit cu un petec de material, iar doctorii se mișcau în jurul lui cu o rapiditate îngrijorătoare. Cristian se simțea ca un străin în fața propriului său fiu, care părea că s-a transformat într-o marionetă fără sfori.

„Ce s-a întâmplat?” a întrebat Cristian, cu vocea tremurândă.

„Încercăm să stabilim ce a provocat această stare,” a răspuns un medic, pe un ton profesionist, dar lipsit de empatie. „A avut un accident vascular, dar starea lui este instabilă. Vom avea nevoie de câteva teste.”

S-a așezat pe un scaun, lipsit de puteri. Deodată, începutul unei crize de panică îl copleșea. „De ce nu am observat semnele? Am fost atât de ocupat cu afacerile, cu succesul…” Și, odată cu acest gând, s-a simțit egoist. Ce rost avea câștigul material, dacă, în fundul sufletului, își neglijase fiul? Realizările sale păreau acum atât de efemere.

Și-a amintit de clipele petrecute împreună, de jocurile din copilărie, de planurile de viitor ale lui Andrei. Era un tânăr talentat, plin de vise, iar acum toate acestea păreau să fie într-un echilibru fragil. Cristian își dorea să fie acolo pentru el, să-l susțină cum a făcut în trecut, dar acum, parcă toate aceste momente erau prea departe.

Când s-a întors Ana, ochii ei erau plini de uimire și tristețe. „Domnule Cristian, îmi pare rău. Am fost atât de bine și… acum…”

„Îți mulțumesc că ai fost acolo pentru el,” a spus el, deși cuvintele păreau insuficiente. Ana s-a așezat pe un scaun lângă el. „Știu ce simți. Am văzut cum Andrei a crescut și cum a luptat pentru a găsi un drum în viață. Nu-l voi uita niciodată.”

Cristian a privit spre Ana, recunoscând dintr-o dată legătura inexplicabilă pe care o formaseră. A fost nevoie de o tragedie pentru a descoperi cât de mult avea nevoie de sprijin. „Trebuie să-l salvez… trebuie să fac ceva mai mult!” a strigat el, fără să observă privirile curioase ale celorlalți pacienți.

Timpul părea că stagna, iar fiecare minut adăuga o greutate sufocantă pe umerii săi. Cristian și Ana au stat acolo, în tăcere, unindu-și forțele în cel mai greu moment al vieții lor. Cristian a realizat că nu era singur în această luptă, și că, indiferent de ce s-ar întâmpla, avea pe cineva în care să aibă încredere.

Medicii îi spuneau tot timpul să rămână calm, dar frica de a-l pierde pe Andrei era copleșitoare. Cristian începea să simtă că, deși erau în mijlocul unei furtuni, trebuia să se concentreze pe o lumină în întuneric. Trebuia să aibă credință. Așa cum o făcuse mereu în afaceri, acum trebuia să creadă într-o practică la care nu se gândise niciodată: iubirea și legătura dintre tată și fiu.

Andrei a fost dus pentru teste, iar Cristian și Ana așteptau cu sufletul la gură. Cristian simțea cum inima îi bătea din ce în ce mai repede, ca un tambur care anunța o bătălie pierdută.

„Dacă doar ar putea să revină la normal…” a șoptit Cristian.

„Nu renunța,” i-a răspuns Ana cu o voce blândă. „Trebuie să spunem că îl iubim și că suntem aici pentru el. Totul se va întâmpla în ritmul propriu.”

Fiecare clipă părea că se întinde, dar, brusc, medicul a apărut în fața lor cu un aer grav. Cristian s-a ridicat, iar inima îi era plină de emoții amestecate.

„Avem informații despre starea lui Andrei…” a început medicul, și, în acel moment, realitatea a devenit o cortină care avea să se tragă, dezvăluind un viitor incert și înfricoșător.