Parte 2

În acele momente care păreau că durează o eternitate, curtea a devenit tăcută. Oamenii din sat, adunați pentru a sărbători, își adunaseră privirile curioase. Andrei simțea cum inima îi bate din ce în ce mai tare, iar starea lui de neliniște creștea cu fiecare clipă de tăcere.

Maria, simțind privirile ascuțite ale celor din jur, și-a îndreptat fața spre Andrei. „Trebuie să ies la o plimbare,” a spus ea, fără să aibă vreun plan clar. A ieșit din curte, iar Andrei a simțit un impuls puternic de a o urmări. A lăsat totul în urmă și a fugit după ea.

„Maria, așteaptă!” a strigat el, dar ea continua să meargă cu pas rapid pe poteca bătătorită de pașii lor din copilărie.

„Nu, Andrei! Este prea mult pentru mine!” a spus Maria, oprindu-se brusc și întorcându-se să îl privească. „Nu mă așteptam să vorbești așa. Nu știu dacă pot să îți răspund cum aș vrea.” Răsuflarea îi era sacadată, iar ochii îi străluceau de emoție.

„Dacă nu vrei să ne schimbăm relația, nu vreau să pierd prietenia noastră. Dar trebuie să știi ce simt,” a spus el, simțindu-se mai vulnerabil ca niciodată.

„Și eu te iubesc, Andrei! Dar este complicat…” a murmuratu ea, privindu-l fix în ochi. „Avem atât de multe amintiri împreună, mi-e frică să risipesc totul.”

Au fost câteva clipe de tăcere, în care fiecare dintre ei știa că se află la o răscruce. Sentimentele erau copleșitoare, dar și incertitudinea de a schimba totul era la fel de puternică. Când zorile zorilor de primăvară îi învăluiau, Maria auzise în tăcerea acelei zile o bătaie a inimii ce o îndemna să spună adevărul.

„Andrei, poate că este timpul să ne asumăm riscuri. Poate că dragostea este mai importantă decât temerile noastre.” O adiere blândă i-a mângâiat obrăjele.

Cu inima bătându-i de bucurie și frică, Andrei a înaintat spre ea. „Maria, îmi doresc să fim împreună. Și nu vreau să pierdem această sărbătoare. Hai să ne bucurăm de ziua noastră, apoi vom discuta despre noi.”

Maria a zâmbit, simțindu-se ca și cum o greutate imensă i s-ar fi ridicat de pe umeri. „Da, Andrei. Să ne bucurăm de ziua noastră. Urările voastre calde ne vor face ziua mai luminoasă!”

Și astfel, s-au întors la curtea plină de veselie și prieteni care îi așteptau.

Zilele au trecut, și fiecare tușă de culoare pe care o aducea Maria în viața lui Andrei părea să transforme totul în jurul lor. Împărtășind momente simple, râzând și jucându-se ca niște copii, inima lui Andrei se umplea de speranță. Dar uneori, nesiguranța îi dădea târcoale și se temea că, în adâncul sufletului ei, Maria avea sentimente amestecate.

A existat o zi în care, în drumul lor spre pădure, au descoperit un copac batran, cu o scorbură adâncă. Decis să-și facă o amintire aparte, Andrei a propus o idee. „Ce-ar fi să facem o urătură specială? Hai să lăsăm un mesaj pentru cei care vor trece pe aici.”

Maria a fost de acord și au început să scrie un mesaj pe o bucată de hârtie. „Două inimi, o singură sărbătoare de zi de naștere. Urările voastre calde ne vor face ziua mai luminoasă!” Au ascuns hârtia în scorbură, iar bucuria acelei clipe părea că va dura o veșnicie.

Dar după aceea, întotdeauna apare umbra incertitudinii. Maria știa că trebuia să se decidă. Se întreba dacă era gata să facă pasul următor și să îmbrățișeze tot ce simțea pentru Andrei.

Până într-o zi, când Andrei a venit acasă cu o brățară nouă pe care a făcut-o singur din mărgele colorate. „Maria, am vrut să îți împărtășesc ceva! Aceasta nu este doar o brățară. Este simbolul prieteniei noastre și al dragostei pe care o port pentru tine.” Ochii lui străluceau cu o innocentza care i-a topit inima.

Maria a simțit un val de emoție și a știut că momentul decisiv s-a apropiat. A învârtit brățara pe mână și a oftat profund. „Andrei, ai nevoie să discutăm…”

Asistând la ceea ce părea un cataclism emoțional, inima lui Andrei s-a strâns. „Ce s-a întâmplat? Te rog, spune-mi.”

Dar, în acea clipă, ceva a detonat în vechea lor prietenie. Maria a închis ochii și, cu o hotărâre neagră, a spus: „Trebuie să înțelegi că dragostea vine cu riscuri. Dar eu nu vreau să riscăm, înțelegi?”

Întreaga lume părea să se prăbușească în jurul lui Andrei. Tasul emoțiilor îi pompa în sânge, iar fiecare respirație devine din ce în ce mai grea. „Dar Maria, ne-am deschis sufletul unul față de celălalt. De ce să provocăm separarea?” a strigat el, dar răspunsul ei a venit cu un aer apăsător.

“Pentru că uneori, dragostea doare, Andrei.” A spus ea, plângând.

Andrei și-a dat seama că hotărârea ei era mai puternică decât orice altceva. Și totuși, un ultim impuls l-a făcut să o ceară cu disperare. „Te rog, dă-mi o șansă! Nu vreau să rămânem doar prieteni.”

Dar Maria părea hotărâtă. „Sunt fericită cu tine ca și prieten, dar frica mea e mai mare.”

Un răsuflet greu a fost scos. Cei doi se întrebau acum dacă drumul pe care l-au parcurs va putea să mai existe. Şi în acele clipe triste, Maria a decis să plece.