Un tată s-a dus vineri să-și ia fiica și a găsit-o închisă ca un câine în curte; când ea i-a șoptit: „nu te uita la piscină”, a înțeles că adevărata oroare era încă ascunsă.

Era o zi de vineri care părea obișnuită, dar pentru Andrei, fiecare moment avea un gust de neliniște. Își îmbrăcase hainele cele mai bune, își aranjase părul cu grijă, dar nimic nu părea să-l liniștească. De câteva săptămâni, relația cu fiica lui, Mara, se întrerupsese. Încercase tot ce se putea pentru a o ajuta, dar nu reușea să o scoată din acel labirint întunecat al tăcerii.

Când a ajuns în fața casei fostei soții, inima îi bătea ca un metronom, anticipând o confruntare. Casa părea ciudat de liniștită, cu feronerie ruginita și flori ofilite în grădină, un semn că acolo nu mai traia nimeni cu adevărat. A intrat, iar un fior l-a străbătut când s-a văzut în curte. Acolo, a văzut-o pe Mara.

Dar nu o văzuse cum și-ar fi dorit. Era închisă, cu privirea pierdută și zdrențuită, așezată pe pământ ca un câine abandonat.

„Mara!” a strigat, dar vocea lui a sunat pierdută în aerul dens din jur.

Ea a ridicat privirea, iar ochii ei căprui, odinioară plini de viață, arătau acum doar tăcere și frică. S-a apropiat încet de ea, dar instinctul a fost unul singur: să o ia în brațe.

„Nu te uita la piscina,” i-a murmurat ea, iar cuvintele ei au căzut ca un ghimpe în inima lui.

Andrei a simțit cum o panică inexplicabilă se furișează prin venele lui. Ce se ascundea în spatele acelui mesaj misterios?

„Ce ai spus, Mara?” a întrebat el, întrebându-se ce înseamnă acele cuvinte. Dar răspunsul s-a pierdut în tăcerea profundă ce îi înconjura.

Și-a dat seama că adevărata oroare era încă ascunsă, ca un demon care așteaptă în umbră să iasă la lumină.