Soția a ajuns acasă udă leoarcă la miezul nopții și și-a găsit întreaga familie a soțului devastându-i sufrageria; când soțul a lovit-o în fața tuturor, ea a dat un telefon care le-a ș…

Era o noapte fără lună, iar ploaia cădea într-un ritm monoton, îmbrăcând fiecare colțișor al orașului într-o mantie de apă. Andreea, cu hainele ude complet și părul lipit de frunte, a ajuns acasă la miezul nopții. Inima îi bătea frenetic în piept, însă speranța că va găsi liniștea pe care o căuta cu disperare a fost rapid înlocuită de groază. Când a pășit în sufrageria familiară, privirea ei s-a înghețat. Întreaga familie a soțului ei, Mihai, transforma sufrageria într-un haos de veselie. Mesele erau pline de mâncare, râsetele și vocile răsunau zgomotos, iar paharele clocoteau de vin.

„Mihai?” a strigat ea, dar cuvintele i s-au înecat în zgomot. Nimeni nu s-a întors să o asculte. Frica și furia i-au strâns inima după cum a realizat situația. Nu se așteptase la asta, mai ales în noaptea când dorise să-i povestească despre zilele ei grele la birou.

A căutat privirea lui Mihai. Când în sfârșit l-a găsit, tânărul se afla cu un grup de bărbați, râzând zgomotos. I s-a părut că acesta era un alt om. A petrecut atât de mult timp concentrându-se pe muncă și pe responsabilități, încât nu s-a gândit niciodată că soțul ei ar putea organiza o petrecere fără să-i spună nimic. O senzație rece, de neputință, i-a învăluit sufletul.

„Mihai, ce se întâmplă?” a întrebat iarăși, iar de data aceasta, cu o suflare tremurândă.

Privirea lui s-a îngustat, iar zâmbetul de pe față a dispărut. „Andreea, nu e momentul. Pleacă, te rog.” Tonul lui era atât de dur, încât Andreea nu știa cum să reacționeze. Deodată, totul părea să se dărâme în jurul ei. S-a apropiat mai mult, dar chiar atunci, unchiul lui Mihai, un bărbat robust cu un caracter vehement, a răbufnit: „Stricăciune! Trebuie să pleci de aici!”

Fără să-și dea seama de ce îl provoacă, o impulsivitate gravă a cuprins-o. „De ce te comporți așa?” a spus, iar ochii ei au început să se umple cu lacrimi. „Am nevoie de tine, Mihai!”

Acelerând ritmul inimii, un impuls firesc s-a activat, iar Mihai s-a întors spre ea. “Și eu am nevoie de tine! Dar nu așa! Te rog, pleacă!” Acolo, sub privirile curioase ale tuturor, el a prins-o de umăr și a împins-o, trăgând-o afară din sufragerie.

Clipele au trecut greu, iar Andreea s-a gândit cu durere la tot ce însemna acea familie, la ce însemna Mihai. Cu o eroare umană, a răbufnit: „Nu îți pasă de mine, nu îți pasă de noi! Tot ce îți dorești e să te distrezi!”

Și întreaga familie a rămas în tăcere, șocată. Nimeni nu a îndrăznit să desprindă privirea de la ei. Mihai a reacționat violent. Într-o fracțiune de secundă, a lovit-o, o palmă aspră ce a spart liniștea. Fata a căzut în genunchi, nevenindu-i să creadă că acest om, pe care-l iubise atât de mult, îi putea face așa ceva. Aerul din cameră a devenit iute cald, dar totodată rece ca o iarnă tăcută.

— Te rog să nu te mai întorci acasă — a rostit Mihai într-un freamăt înghețat de regret, iar cuvintele lui au tăcut precum o săgeată înfiptă în inimă.

Fără să mai gândească, Andreea a scos telefonul din geantă. „Da, sunt Andreea. Am nevoie de ajutor. Trebuie să veniți rapid…”