Astăzi împlinim 5 ani! Avem două torturi și distracție dublă alături de tăticul nostru. Vă rugăm să ne urați "La mulți ani!"

Azi este o zi specială! O zi în care timpul pare să se oprească și toate zâmbetele se amplifică. Ne adunăm toți în sufragerie, unde doi torturi cu lumânări aprinse așteaptă să fie sărbătorite. Astăzi, eu și sora mea, Ana, împlinim 5 ani! Mă simt ca un superhero, plin de emoție și nerăbdare. Împreună cu tatăl nostru, sărbătoarea aceasta promite să fie una de neuitat.

Răsuflând adânc, îmi las privirea să alunece peste decorul ceresc de baloane colorate, care se leagă una de alta, ca niște stele agățate în universul nostru tactil. Mirosul de ciocolată umple camera, iar ecoul râsetelor se împletește cu sunetul vesel al muzicii de petrecere. Totul este pregătit pentru o zi perfectă!

„La mulți ani, Ema! La mulți ani, Ana!” strigă tatăl, dezvăluind un zâmbet care ar putea face chiar și cele mai triste zile să strălucească. Fața lui radiază iubire, iar eu simt că el este cel mai bun cadou pe care îl putem avea. Atunci, eu și Ana ne ținem de mână și ne îndreptăm către mesele pline de bunătăți, așteptând momentul să ne suflăm lumânările.

Dar, o umbră de neliniște îmi străbate inima. Ceva nu mi se pare în regulă. „Tati, unde este mama?” întreb, iar cuvintele îmi ies ca o soapta tremurătoare. În clipa aceea, tatăl meu își pierde zâmbetul, iar inima îmi bate mai repede. Nu am mai văzut-o de câteva zile…

„Este la muncă, draga mea”, răspunde el, dar tonul lui nu este triumfător. „Știți cum e, trebuie să ne asigurăm că aveți tot ce vă doriți.” Oare adevărat? Oare dedicația lui față de noi nu este umbrită de dorința noastră de a o avea din nou acasă? Ne privim amândouă, Ana începe să plângă, iar eu mă străduiesc să-mi șterg lacrimile.

„Hai să mâncăm tortul!” ne încurajează tatăl, încercând să schimbe subiectul, dar inima mea rămâne neliniștită. „Astăzi împlinim 5 ani! Avem două torturi și distracție dublă alături de tăticul nostru. Vă rugăm să ne urați "La mulți ani!"”, repet în gând, dorind ca această zi să fie îngropată în bucurie, nu în tristețe.

Iar atunci, un scâncet de doliu îmi străbate sufletul, iar o viziune teribilă se formează pe cerul meu senin. Dacă mama nu se întoarce…?