Part 2

Seara a venit rapid, cu umbra sa rece și întunecată. Maria nu a avut odihnă. În fiecare colț al gândurilor sale, frica și neliniștea clocoteau ca un vulcan gata să erupe. Toți câțiva săteni începeau să nu mai penseze la fugar, ci mai degrabă puneau între ei priviri răutăcioase, îndreptându-se către bătrân.

“Voi merge să vorbesc cu ea,” își spuse Maria într-o seară, hotărâtă. Avea nevoie să-și înfrunte demonii, să afle tot ceea ce era de aflat.

Atunci când intră în căsuța strâmtă, mirosul de faină și tristețe umplea aerul. Mama ei stătea pe marginea patului, întrebătoare, parcă așteptând să i se dezvăluie întrebările.

“M-am întors, mamă,” spuse Maria, zâmbind cu tristețe. “Vreau să știu, ce s-a întâmplat cu fugarul?”

Bătrâna își ridică privirea, ochii săi sclipind de un luciu umed. “Trebuie să te feresc, copilul meu… lucrurile nu sunt așa cum par. Fugarul… el nu este singurul care a dispărut.”

Maria se simțea agitată. Un sentiment de panică o învăluia. “Dar tu, de ce ai rămas? Oare nu au curajul de a înfrunta satul? De ce te-au lăsat așa?”

“Uneori, iubirea ne face să fim slabi,” răspunse bătrâna, iar glasul său părea să tremure. “Iar eu am ales să sufăr pentru tine.”

Cele mai întunecate secrete ale mamei se deslușeau în vorbele ei, dar în acea clipă părea că Maria se plafonase. Mintea ei se zbătea între adevăr și iluzie. Ce se petrecuse cu adevărat?

A doua zi, întrebările se suciseră pe o cadență obsedantă. Maria decide să cerceteze mai adânc, însă îndoielile și temerile nu-i dădeau pace. De dimineață, soarele strălucea mai blând, dar zâmbetele localnicilor erau mai puține ca niciodată.

Pădurea de la marginea satului părea mai sălbatică și mai amenințătoare. Maria simțea că trebuie să se întoarcă acolo, să găsească nu doar răspunsuri, ci și curajul de a face față temerilor sale. Sezgând o chemare, în care tot ce-i mai luminos se amesteca cu cea mai adâncă întunecare.

Când pătrundea în pădure, simțea cum rădăcinile copacilor o invaluiesc și cum tăcerile dese cădeau peste doleanțele ei. Fiecare pas o ducea mai aproape de un adevăr neexplicabil. Cu inima tremurând și privirea atentă, a descoperit o cărare pe care o banui pe atunci pierdută.

În acea noapte, Maria avea mai multe răspunsuri decât întrebări. A întâlnit un tânăr, pe nume Petru, care dispăruse odată cu fugarul. El îi povesti despre legătura stranie dintre „slaba” și tineri, despre cum cei care plecau și nu se mai întorceau aveau de luat un preț. O săptămână în tăcut、ei își rosteau numele, iar doliul era copleșitor.

“Trebuie să ieșim din această ocultă!” îi șopti el. “Dacă rămânem, o vom plăti.”

Panica bătea printre gândurile sale. În acea noapte, cuvintele bătrânei păreau mai clare. De ce suferea ea atâta?

Maria decide să se întoarcă la „slaba”, dar, pe măsură ce se retrăgea, o umbră intensă a urmat-o, spitind o neliniște adâncă.