Partea a 2-a

Săptămâna a trecut, iar Mara se gândea din ce în ce mai des la Andrei. Deși între ei s-a născut o conexiune specială, gândul că el este implicat într-o relație complicată o chinuia. A încercat să-și umple timpul cu munca, dar zâmbetele clienților nu erau suficiente pentru a îndepărta deplorarea din suflet.

Într-o zi, a decis să meargă la o expoziție de flori organizată în piața centrală. Era un eveniment plin de culoare, unde florile dansau în razele soarelui. Și acolo, în mijlocul florilor, s-a întâlnit din nou cu Andrei.

— Mara, ai venit! a exclamat el, strângându-i mâna cu căldură.

Ea a simțit un fior la atingerea lui și a zâmbit, deși tristețea nu o părăsea.

— M-am gândit să văd ce flori noi au apărut, a spus ea, încercând să exprime entuziasm.

Dar Andrei părea îngrijorat.

— Vreau să vorbim. E ceva ce trebuie să îți spun.

Mara a simțit cum inima îi bate mai repede. S-au așezat pe o bancă, înconjurați de flori.

— Am fost cu Ana de câțiva ani, a început Andrei cu o privire în pământ. Dar lucrurile s-au schimbat. Nu mă mai simt același.

Mara l-a ascultat atentă, dar pe măsură ce vorbea, se învinețea de durere.

— Știu că iubești florile, dar eu… eu nu iubesc așa cum ar trebui.

Lacrimi îi amenințau pleoapele.

— Vreau să fiu alături de cineva care mă face fericit, a continuat el. Și tu ești… tu ești Așa de drăguț, încât nu știu cum să îmi explic sentimentele.

În acel moment, Mara a simțit cum tot ce avusese cândva se năruia. Ce ar trebui să facă? Să își urmeze inima, care șoptea că Andrei ar putea fi bărbatul visurilor ei? Sau să se retragă, să nu devină o povară?

— Dacă ai sentimente pentru mine, de ce nu ai venit să vorbești mai devreme? l-a întrebat, vocea tremurându-i.

Andrei a suspinat, evident copleșit.

— M-am temut. De mine, de tine, de ce ne-ar putea aduce un astfel de pas.

În acel moment, Mara era prinsă între dorința de a fi fericită și frica de a nu-i rupe inima.

— Niciodată nu mi-am dorit să fiu motivul pentru care te-ai simțit înainte nefericit, a spus ea, gândindu-se la tot ce însemna.

Andrei o privea cu o intensitate care o făcea să simtă că între ei este o legătură mai puternică decât distanța pe care o aveau între ei.

— Îți promit că voi lua o decizie, dar dă-mi puțin timp, a murmurat el.

Deci, iarăși răbdare. Mara s-a întors acasă cu inima grea, dar și cu o speranță că, în diversitatea florilor, poate exista și o voie de a construi ceva frumos între ei.

Spre seară, telefonul ei a sunat. Era Andrei.

— Mara, am nevoie de tine. Trebuie să ne întâlnim.

Tonul lui era urgent, iar Mara a simțit un vârtej de emoții – speranță, frică, excitare.

— Unde? a întrebat ea, aproape fără să respire.

— La florăria ta, în o oră.

— Bine, venim, a spus ea și a tăiat convorbirea.

Timpul părea că se scurgea cu o viteză înfricoșătoare. Mara s-a pregătit, încercând să își controleze emoțiile. Îngrijorarea și nerăbdarea se împleteau, dând naștere unui sentiment de neliniște adâncă.

Quando a ajuns la florărie, Andrei o aștepta, cu o expresie gravă pe față.

— Mi-am spus că trebuie să îți spun tot, a început el. Ce s-a întâmplat cu Ana…

Inima Mariei a început să bată ciudat. Ce urma să audă?