PARTEA II

Claudia observă cum tânărul îmbrăcat elegant se îndrepta către piață, căutând parcă pe cineva. Poate o căutare disperată, la fel ca a ei. Atmosfera din jur părea să se îngroașe, iar vântul adia mai puternic, purtând cu el zvonuri de necunoscut. Deodată, îl zări pe Adrian cum juca între oameni, trecând zâmbitor prin fața tarabelor, ca și cum nu se schimbase deloc în acești ani.

• "Adrian!" strigă ea, fără să se gândească. Oamenii din jur întoarseră capul, iar el se opri în loc, mirat, privindu-l. Apoi îi zâmbi, zâmbetul acela familiar, care o făcea să simtă un fior pe șira spinării.

• "Claudia," zise el, iar vocea îi suna ca o melodie pe care nu o mai auzise de mult. "Nu te-am recunoscut!"

Îi sări în brațe, iar el o îmbrățișă cu căldură. Povestirile din trecut năvăliseră în mintea ei ca un torent de amintiri. Cum gradul de apropiere care odată exista între ei părea acum o umbră distantă, dar lăsase o dâră de iubire neîmplinită.

• „Ai venit pentru o afacere?” întrebă ea, încercând să-și găsească cuvintele.

• „Mai degrabă o reîntâlnire,” răspunse el, arătând spre limuzină. „Dorința de a-l aduce pe fostul meu șef pentru a revizita originile.”

Claudia simțea cum inima îi bate cu putere. Oare reîntâlnirea lor va face să renască visul pe care l-a avut 30 de ani în urmă?

• „Se pare că ai dovedit că destinul ne poate aduce din nou împreună.” Îi spuse ea, pe un ton nostalgic.

Adrian se încruntă puțin. – „Povestea noastră a fost mereu complicată, Claudia. Viața ne-a purtat pe căi diferite, dar, uite, astăzi te am lângă mine.”

Acest moment adăuga un mare greutate realității. Claudia simți nevoia să-i spună ce a simțit mereu, dar cuvintele se blocau în gât. Oare putea să își deschidă sufletul?

Deodată, limuzina țiuie în urma lor, deranjându-le spiritele. În interior, cineva părea să aștepte cu nedumerire. Cu un „Haide să ne așezăm”, Adrian o conducse către mașină. Măsura fiecare pas cu teamă, ca și cum destinul îi oferise pe tavă o a doua șansă, dar era pregătită să o accepte?

Când ușa limuzinei s-a deschis, ea putu să simtă parfumul toaletei scumpe și să audă muzica bine aleasă din interior. Se uită la Adrian, iar forța gravitațională a trecutului o atrase spre el. Îi cunoștea fiecare calitate, fiecare preferință, dar acum simțea o distanță pe care nu o putea traversa.

Intrând în limuzină, Claudia luă o adâncă inspirație. „E un drum lung spre trecut, nu noi suntem cei care dorim să-l reconstruiem?” gândi ea. Frica era peste tot, dar curiozitatea era mai puternică. Se priviră timid, iar în acel moment, fiecare dintre ei se întreba: "Ce va urma?"

Cu fiecare oprire la semafor, emoția fierbinte se transforma în expunere directă a sufletului lor. Oare Adrian chiar tipografisise pe umerii săi toate acele minute de regret? Oare ea trăise toate acele clipe cu teama că nu va regăsi niciodată dăruirea lui?

Dar în spatele acelei frici, totul devenea din ce în ce mai evident. Erau doi oameni care regăsiseră calea unul către celălalt. Într-un final, ea îndrăzni să-și riște iminența dorințelor: – „Spune-mi, Adrian, ce simți acum?”

Un suspin adânc îi ieși din pieptul lui, și abia atunci începură să contureze acea poveste pe care inexorabil o trăiseră.

El o studia cu atenție, iar privirea lui uneori devenea pierdută, ca și cum ar fi descoperit ceva prețios. În acel moment o fuziune de sentimente contrarii se petrecuse: dragoste, regret și nerăbdare.

Dar toață acea intensitate fu întreruptă în clipa când limuzina stopă brusc. Ceva se întâmplase, o neprevăzută întorsătură a destinului…