Part 2

A doua zi, Jax se trezi cu gândul constant la pandantiv. Ce ar putea însemna? Se uita la el și se gândi că poate era simbolul curajului său – curajul de a fi diferit. Dar frica de a fi judecat în continuare de colegii săi era ca un zid ce se înălța între el și toți ceilalți.

Mohoicul roz îi aducea mai multe obstacole decât ar fi anticipat vreodată. Dar întrebările lui interioare erau deja formate. Ce este normalitatea? De ce ar trebui să se conformeze? Dar fiecare pas pe care îl făcea, fiecare cuvânt pe care îl rostea în fața unei mulțimi, era ca și cum ar fi călcat pe un teren minat.

La școală, colegii săi își continuau zeflemețele. „Ei bine, te-ai vopsit repede! Mă întreb cât o să mai dureze.” râse Radu, prietenul lui din copilărie, dar care părea să fie mai mult un dușman acum. Jax simțea că lumea se desfăcea în jurul lui.

După strictul program al zilei, Jax ieși în oraș, căutând o salvare în muzica rock ce răsuna dintr-o cafenea din apropiere. Vocea vocalistului îndulcea durerea și neliniștea din sufletul său. Dar dintr-o dată, un ușor freamăt îi atrase atenția spre masă. Tineri, îmbrăcați în haine de designer, zâmbeau și râdeau în timp ce își aruncau priviri superioare în direcția lui.

„Uite și băiatul cu mohawkul roz!” strigă unul dintre ei, iar Jax simți că întreaga cafenea își întoarse privirea spre el. Furia începu să clocotească în el. De ce nu putea să fie liber de judecățile lor?

Dar, dorind să evite conflictul, își strânse pumnii în buzunar și se îndreptă spre ușă. „De ce nu putem fi răi odată?!” gândi el, dar un gând hoinar își făcu loc.

Când ajunse acasă, petrificarea în fața oglinzii i se părea mai copleșitoare ca niciodată. Se privi cu durețe, iar mohawkul lui părea o confesiune a durerii sale.

Însă, în acea seară, la căldura unei băi calde, Jax simțea că pandantivul din buzunar își făcea simțită puterea. Întâlnirea cu Mia și descoperirea acelui obiect îi dăduse o dorință de a căuta mai mult. Ce avea să facă?

Îi veni ideea să ceară ajutorul Miei. Poate că, în toată acea nebunie, fetița alba avea cheia pentru a-l ajuta să depășească prejudecățile. Se hotărî că va merge din nou în parc.

Dar inima îi bătea mai repede la fiecare pas. Oare o va găsi pe Mia? Iar dacă da, ce putea să îi spună?

Pe măsură ce se apropia de locul unde o întâlnise anterior, inima îi bătea mai tare. Dar când ajunse, nu o găsi. Numai vântul rece îi fluiera printre crengile goale. Deodată, un sunet incomod de foșnet și pași se îndreptau spre el.

Un grup de băieți din școală se apropiau cu fețe zâmbărețe și priviri malefice. Jax își strânse pumnii.

„Încercam să ne gândim la o activitate pentru tine, Jax! Ce zici? Un concurs de costume?!” râse Alex, dar dincolo de joc, gustul umilitor al provocării era prezent.

„Asta e lamentabil,” se gândi Jax, dar adevărul era că nu avusese nicun plan. Și în acel moment, mânia începu să-l cuprindă din interior. Între timp, seără un gând „N-ar trebui să mă doară, da?”

Dar nu putea să se abțină. Mâinile lui tremurau, iar ochii lui clipeau.

„Sunt eu, Jax. Și nu voi renunța la mine.” șopti el, dar se întreba dacă va avea cu adevărat curajul să o facă.