Am ascuns 26 de camere ca să o prind pe bona mea leneșă în fapt, dar la 3 dimineața l-am văzut pe soțul meu intrând în camera bebelușului purtând mănuși negre. Bona nu dormea. Se ascunde…

Era o noapte liniștită, iar casa părea că doarme adânc, îmbrățișată de întuneric. Toate păreau obișnuite, dar inima mea bătea mai repede ca niciodată. Am ascuns 26 de camere ca să o prind pe bona mea leneșă în fapt, dar în acea noapte, dincolo de obiceiurile cotidiene, se ascundea o neliniște profundă. De câteva zile, aveam un sentiment ciudat. Erau zile în care îl vedeam pe soțul meu, Andrei, întorcându-se acasă mai târziu decât de obicei, cu un zâmbet pe buze, dar în ochi oai cumva melancolie.

Studiile mele nu urmau să fie de ajutor. Piturile și sufrageria nu mă mai interesau. Ceea ce mânca sufletul meu era faptul că bona, Maria, părea să aibă o atitudine distantă. În toate cele câteva luni de când o aveam, nu am sesizat deloc acest comportament. Aș fi putut să cred că e vorba despre oboseală, însă ceva în comportamentul ei era neobișnuit.

O dată, în timp ce pregăteam masa, am observat-o cum urmări cu privirea ușa camerei bebelușului nostru, Zian. Când am întrebat-o de ce se uită așa, a râs forțat și a schimbat rapid subiectul. A fost acel rânjet care nu mai avea nimic de-a face cu bucuria. Întrebările au început să se învârtă în jurul meu, ca niște fluturi neliniștiți.

Cu toate acestea, am decis că trebuie să acționez. Așa că am ascuns 26 de camere prin toată casa. Camere de supraveghere discrete, care ar putea să îmi dezvăluie secretele și comportamentele necunoscute ale bonelor și ale soțului meu. Aveam nevoie de dovezi, de adevăr. Știam că e greșit să fiu atât de suspicioasă, dar inima mea îmi spunea că ceva nu era în regulă.

Noaptea a căzut iar eu m-am așezat pe un scaun în sufragerie, cu laptopul deschis în față. Am stat tăcută, așteptând momentul în care curiozitatea mea va fi răsplătită. Ceva în atmosfera din jur îmi spunea că nu va fi o noapte obișnuită.

La ora 3 dimineața, un zgomot ușor m-a trezit din gândurile mele. Am simțit o fioriceală pe șira spinării. Am privit pe ecranele monitorului, iar inima mea a înghețat când l-am văzut pe Andrei, purtând mănuși negre, intrând în camera lui Zian.

«Ce faci, Andrei?», am murmuratu eu, nevenindu-mi să cred.

Am deschis rapid camera de supraveghere și am început să înregistrez. Mi se părea că timpul se oprește. Bona nu dormea. Se ascunde… Unde și de ce? Am început să simt o panică nedescrisă, dar și un impuls de a înțelege toată situația.