ÇPart 2

Simțeam cum gura mi se uscase când am observat cum Andrei se îndrepta către pătuțul lui Zian. Lucrurile pe care le știam începeau să se destrame. Râsetele și momentele de bucurie păreau să se stingă sub umbra unor secrete întunecate.

M-am străduit să îmi păstrez calmul, dar nu am putut. Îl vedeam cum se apleacă, dând cu atenție la ușa din spate a camerei. Era ca și cum ar fi fost într-o misiune secretă. Deodată, a apărut Maria, bona mea, din spatele lui, purtând o privire pe care n-o mai văzusem înainte. Era scăldată în întuneric, ca o umbră care se adapta mediului în care se afla.

«Andrei…», am murmurat din nou, dar nimeni nu mă auzea. O clipă am crezut că voi făcea o nebunie. Îmi doream atât să mă arunc în acea cameră, dar mintea mea îmi spunea că trebuie să rămân tăcută, să observ, să apuc să înregistrez totul.

Andrei a început să murmure ceva în timp ce Maria părea să fie tot mai aproape de el. Îl numea "dragule" și „iubire". Ce se întâmpla? Simțeam cum inima îmi izbucnește din piept. Ceva rău era pe cale să se întâmple, dar cu toate acestea, nu mă puteam despărți de privirea aceea hipnotică îndreptată spre ei.

Maria a început să se flendurească, iar Andrei, cu un zâmbet ciudat, a început să îi cuprindă tot corpul cu brațele. Atunci, am realizat că nu le mai pasă de Zian. Totul părea atât de fals și de laș. În inima mea se adunau aceleași întrebări fără răspuns, aceleași suspiciuni care îmi sufocau sufletul.

M-am ridicat brusc de pe scaun, dar am realizat că nu aveam unde să fug. Căci totul era în fața mea, ca un coșmar din care nu mai puteam să ies. Atunci, un gând îmi străpunse mintea: aveam cercuri de prieteni care ar putea să mă ajute. Poate că, dacă îi spun lui Luiza sau lui Mihai despre situația mea, ar putea să mă ajute să înțeleg ce se întâmpla cu adevărat.

Dar o parte din mine l-ar fi învinovățit pe Andrei. El era tatăl copilului meu, dar în același timp, începusem să privesc cu neîncredere fiecare gest, fiecare zâmbet, fiecare privire. Am fost atât de concentrată pe vânătoarea mea de adevăr încât am uitat să mă gândesc la ce ar putea fi de fapt.

Așa că m-am întors la monitor, dar Andrei și Maria erau deja plecați din cameră, fără nicio intenție de a reveni. Ceea ce am realizat era că nu văzusem mai nimic în întreaga seară. De data aceasta, aș putea să fiu mai atentă. Puteam să le prind în flagrant, să dezvălui minciuna din fața mea.

Dar… e prea mult?

Am simțit o apăsare pe piept, o teamă să nu fiu lăsată singură în întuneric. Când toate gândurile mi se învârteau haotic, am auzit un zgomot. Era un tipat slab, venit din camera bebelușului. Deodată, un alt gând mi-a străpuns sufletul:

«Trebuie să mă întorc acolo!»

L-am văzut pe Zian cum plângea, iar în momentul acela, am realizat cât de puțin conta tot ce se întâmpla în jur. Am sărit în picioare și m-am îndreptat spre ușa camerei. Inima îmi bătea cu putere, iar panica se îngrămădea.

Dacă nu mă grăbesc, cine știe ce s-ar putea întâmpla?