Satul întreg se agita, iar fetele și băieții se adunau în jurul focului din piațetă, doar pentru a povesti despre bătrâna lor. "Cine credeți că l-a înghițit pe bietul om?" întreba Ilie, un tânăr voinic, aruncând o bucată de lemn în foc. Voci panicate și zvonuri ciudate umpleau aerul. Toți sătenii încă mai credeau că „slaba” avea puteri misterioase, că în privirea ei stăteau secrete adânci.

“Eu nu cred că este vinovată,” șopti Ana, o tânără spălăcia, îmbrăcată în haine ponosite. “Dar toți o judecăm fără să știm!”

Dar cuvintele ei nu aveau ecou în zgomotul localnicilor. Maria, aflată printre ei, simțea că inima îi explodează de anger și tristețe. Își aminti chipul mamei sale, ochii ei blânzi, care acum deveniseră o reflexie a durerii. La gândul că „slaba” ar putea fi acuzată de o nenorocire, Maria simțea că trebuie să facă ceva.

Pe parcursul nopții, inima Mariei bătea cu puterea unei furtuni. Un gând i-a străbătut mintea: trebuie să caute adevărul, să afle ce se întâmplase cu fugarul. A ieșit din cercul zgomotos al sătenilor, înfășurându-se în mantia ei. Când a ajuns acasă, o tachinare a survolat gândurile ei, și-a amintit de strigătele mamei în noapte, de umilințele pe care le îndura.

“Trebuie să faci ceva…” murmura ea.

Cu o hotărâre pe care nu credea că o are, Maria a plecat pe cărările întunecate, îndreptându-se spre pădurea de la marginea satului. Umbrele se lungiseră pe pământ, iar aerul era rece și umed. Bătrâna „slaba” nu era singura care îndura.

Noaptea îi aducea amintiri, și cum pășea mai adânc în întuneric, se pregătea să descopere nu doar soarta fugarului, ci și taina mamei sale. De ce suferise atât de mult? Ce s-ar fi întâmplat când Maria nu era lângă ea? Inima îi bătea cu intensitate.

Luminile de la marginea satului se estompau, iar misterioasa tăcere a aburului de noapte îi îmbrățișa simțurile. Nu știa ce avea să găsească, dar era hotărâtă să ajungă la miezul misterului.

În acea noapte, satul părea să aibă un secret, un parfum de neliniște care plutea în aer. Maria reveni pe fața mamei ei, pe chipul cu riduri adânci și ochii tristi. Un strigăt părăsi gura sa când simți un freamăt în tufișuri. Ceva sau cineva era aproape.

Dar în acel moment, fugarul dispăruse, iar suspiciunile că „slaba” ar fi fost implicată erau mai puternice ca niciodată.

Desigur, noaptea aducea doar frigiditate. Când soarele apăruse, dimineața a adus cu sine o emoție ciudată, îmbinată cu blestemul lui. Maria se simțea prinsă într-o capcană.