PARTEA 2

Maria s-a refugiat la o cafenea din apropiere, unde lumina blândă a lămpilor crea o atmosferă caldă. Însă, confortul locului nu îi alina sufletul. Cu fiecare sorbitură de cafea, gândurile ei se întorceau la Paul și la mama ei. Brusc, telefonul ei a vibrat. Era un mesaj de la Paul: „Îmi pare rău, te rog să te întorci.”

Simțind o dâră de compasiune în inima ei, Maria s-a întrebat dacă el chiar se căia sau era doar frică. Când a ajuns acasă, Paul o aștepta cu ochii înfundați, dar ceva era diferit; trăsăturile lui erau deformate de griji.

„Maria… nu-i chiar așa. Totul e mult mai complicat,” a spus el, cu vocea tremurândă. „Vreau să ne ajutăm… am fost un idiot.”

Dar, înainte ca ea să poată răspunde, ușile s-au deschis brusc și Elena a intrat, susținută de o asistenta care o ajuta să se deplaseze. Maria a observat cum, cu fiecare pas, mama ei părea mai slăbită și mai înfrântă.

„Ce-ai vrut să spui, Paul?” a întrebat Maria, încercând să facă față situației.

El a ascuns fața în palme, iar când a ridicat privirea, ochii lui străluceau de regret. „Știu că am acționat egoist. Dar e atât de greu să îți vezi soția ocupată cu grija pentru mama ei, în loc să se gândească la noi.”

Dar Maria a simțit cum tăria ei ruginește. Iar atunci, în acel moment de vulnerabilitate, a decis să vorbească. „Eu sunt femeia care îți este soție, nu îți este mamă; două relații diferite, dar la fel de importante.”

Elena a ascultat cu inima frântă, știind că fiica ei era prinsă între doi bărbați. În acel moment, scaunul cu rotile al Elenei a scârțâit, iar toate privirile s-au îndreptat acum spre ea. „Am spus tot timpul că nu vreau să fiu o povară pentru voi… dar probabil că asta sunt.”

Maria s-a apropietat de mama ei și a îmbrățișat-o. „Nu, mama! Ești tot ce am mai bun în viața asta.”

Paul a privit scena, dar durerea sa personală nu-l lăsa să înțeleagă că dragostea sa pentru Maria nu depindea de starea de sănătate a mamei ei.

„Cum putem merge mai departe?” a întrebat Paul, dar în acel moment, soția sa își dădu seama că adevărata problemă era că nu voia să piardă pe niciunul dintre ei. A alergat la el cu ochii plini de lacrimi. „Nu trebuie să aleg… nu vreau.”

Un nou mesaj a venit pe telefonul ei. De data aceasta era de la sora Elenei, care anunța o veste terifiantă: Elena avea cancer. Întreaga cameră s-a umplut de tăcere. Paul a fost lăsat cu gura căscată, iar Maria, străpunsă de realitate, simțea că lumea ei se prăbușește.

Ce se va întâmpla acum? Dar, pe măsură ce gândurile ei se îngrămădeau, o viziune a unei familii fericite, unite, s-a format în minte. Ceva se clădea, dar și se destrăma în același timp.

Speranța urma să fie subliniată în tăcerea tristă a acelei seri.